Trenul.

Simt, ma scufund. Vorbesc mult, sunt stresanta, adorm, visez. Ma regasesc in vise. Te vad. Imi vin in minte toate amintirile. Ma gandesc. E realitate? Gresesc? Visele pun stapanire pe mine. Lumea dispare. Ramai doar tu. Totul se prabuseste in jurul meu. Sau eu sunt cea prabusita. Astept. Te indrepti spre mine. Chipul tau angelic, zambetul tau suav, ochii tai mari, parul tau in vant. Nu,nu,nu. Ma trezesc. Inca nu realizez. Prietenii incearca sa ma calmeze. Agresivitatea mea e prinsa intre sinele trenului rapid care pleaca spre tine, impreuna cu mine. Nu vreau. Stau pe loc. Meditez. Ma gandesc ce o sa fac cand o sa ajung la tine. Oare o sa am puterea sa-ti spun ce simt? O sa te mint? Privesc lung afara. Totul se misca foarte repede. Imi lipesc mainile si nasul de geam. Inchid ochii. Imi vin in minte versurile melodiei Epilogue. Melodia noastra. Firea mea se pierde. Iluzii au pus stapanire pe mintea mea deja plina de amintiri frumoase. Trenul se apropie. O sa-mi fie greu. Iti scriu un mesaj in care iti spun ca ajung in 30 de minute, ca sa stii cand sa te pornesti de-acasa sa vii sa ma iei. Din nou te plangi ca e dimineata si ca ti-e greu, dar stiu ca te gasesc acolo. Mintea se opreste in loc. Imi vin in minte momente neplacute. Totul se intuneca. Parca trenul s-a oprit in loc. De ce? Sunt un om slab. Sunt o lasa. Pentru ca nu pot sa iti spun ce simt. Trenul are intarziere. Cu trenul asta pleaca fericirea mea din nou..Adio iubirii, adio trecutului plin de amintiri. Probabil nu voi mai ajunge in gara. Timpul si distanta sunt de vina. Nu vor sa te am.