Noaptea ma nelinisteste. Cand vine seara mii de luminite se aprind in mintea mea, dar in suflet stelele se sting. Mi-e frica sa aprind lumina sa vad din nou ce singura sunt. O mie de amintiri ca niste beculete imi alearga prin minte. O minte vulnerabila, o minte care vrea doar sa se odihneasca. O minte care nu mai e in toate mintile. O minte ca vrea sa ramana prieteni. Ea crede ca inca o iubeste. El stie sigur ca da. Puterea o detine cel caruia ii pasa mai putin. El are puterea...sa plece. Ea e cea care inca tanjeste dupa sarutari fierbinti. Ore intregi amintirile imi bat la geam si ma ascund in intuneric. Dar cum as putea sa fug de amintiri cand tot ce imi doresc sunt clipele de ieri?
